Suprasolicitați, ochii devin din ce în ce mai obosiți, iar acest lucru este cel mai vizibil la nivelul pleoapelor. Încă de cum ne naștem, începem să îmbătrânim, ori, din păcate, acest aspect nu poate fi controlat, oricât ne-am dori. Totusi, se poate corecta, pe parcurs, căci nu exită cale naturistă care să promită o reversie completă. Pentru asta, specialiștii în chirurgie estetică recomandă blefaroplastia, operația chirurgicală de întinerire pleoape. Acționând în mod direct asupra pleoapelor, un medic chirurg plastician, prin intermediul blefaroplastiei, înlătură grăsimea aflată în exces, întinde mușchii și pielea din zona ochilor, atât în cazul pleoapei inferioare, cât și în ceea ce privește pleoapa superioară. Cu toate că rezultatele obținute de blefaroplastie sunt incontestabile, pacientul doritor trebuie să fie conștient de faptul că, prin chirurgia ochilor, nu se remediază aspectul de ochi umflați și obosiți, precum nici depigmentarea ochilor nu este tratată. M...
Totul despre chirurgia estetica