Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta ridicare sani

Ce trebuie să ştii despre mastopexia cu implant mamar de silicon

Procedura de mastopexie sau lifting mamar asociată cu un implant va avea drept rezultate ridicarea sânilor lăsaţi şi o creştere a mărimii cupei. O astfel de intervenţie va asigura fermitatea sânilor pentru o bună perioadă de timp, iar implantul de silicon îşi va menţine forma şi poziţia. Iată ce trebuie să ştii despre acest subiect: Asocierea mastopexiei cu implantul mamar Medicii esteticieni realizează procedura de lifting mamar cu implant în mod similar unei intervenţii standard de mastopexie. Diferenţa constă în inserarea implantului de silicon. Intervenţia debutează printr-o incizie prin care medicul va îndepărta excesul de piele lăsată, după care se plasează implantul în spatele glandei mamare şi incizia se va închide.

6 idei preconcepute despre lăsarea sânilor

Calitatea pielii unei femei reprezintă un factor decisiv în procesul de lăsare a sânilor, la fel şi mărimea acestora, fiindcă, evident, cu cât aceştia sunt mai mari şi mai grei, cu atât mai repede vor pierde din fermitate și vor avea un aspect lăsat. De asemenea, alţi factori care contribuie la diminuarea fermităţii acestora includ fluctuaţiile de greutate, sarcina şi implanturile mamare. Iată care sunt cel mai frecvent întâlnite mituri legate de toate aceste aspecte: Sânii sunt susţinuţi de ligamente, nu de piele. Faptul că lăsarea sânilor nu ar fi condiţionată deloc de calitatea pielii este unul fals, fiindcă ligamentele sunt de-a dreptul rudimentare, fără vreo valoare semnificativă de susţinere. Lăsarea pielii nu este influenţată în vreun fel de utilizarea cremelor, a sportului şi a tratamentelor cosmetice.

Modificările sânilor din timpul sarcinii şi după naştere

În timpul sarcinii, sânii au parte de schimbări dramatice, la fel şi după naştere. Iată la ce te poţi aştepta, ȋn ceea ce priveşte sânii, pe perioada sarcinii şi a stadiului post-partum: Modificări ale sânilor ȋn timpul sarcinii În primele trei luni de sarcină, sânii pot să devină foarte sensibili la atingere, motivul acestei sensibilităţi fiind faptul ca ei sunt acum mult mai plini. Pe măsura evoluţiei sarcinii, sânii ȋşi vor mări volumul, iar senzaţia de sensibilitate extremă se va diminua ȋn cel de-al doilea trimestru de sarcină. În zona bustului, se va observa o creştere importantă de volum, de la 10 până la 15 centimetri şi de la una până la trei cupe ale mărimii. Aşadar, va fi necesară schimbarea sutienului chiar de mai multe ori. Lunile de mijloc ale perioadei de sarcină vor aduce şi alte modificări precum dublarea ȋn dimensiune a mamelonului şi areolei. Culoarea normală a pielii, roz-brun, se va modifica, devenind mai ȋntunecată, continuând să se schimbe ast...

Implanturile mamare şi sânii lipsiţi de fermitate

Implantul de silicon nu are capacitatea de a ridica sânii lăsaţi. Află, ȋn continuare, ce soluţii reale există pentru această problemă: Ridicarea sânilor sau procedura de lifting mamar este necesară când există un exces de piele care atârnă ȋmpreună cu areola mamară sau sub aceasta. Sânii se lasă când au avut un volum mai mare care se diminuează brusc; creşterea ȋn volum a acestora şi scăderea volumului pot avea loc din cauza unor sarcini sau a eliminării excesului ponderal. Când sânii ȋşi micşorează volumul, se poate observa faptul că pielea se retrage numai parţial, păstrându-şi capacitatea de a se reȋntinde. Acest lucru poate fi verificat, cu uşurinţă, prin intermediul aplicării unei tracţiuni pe tegumentul de pe sân, fiind evident faptul că pielea se ȋntinde excesiv.

Mituri despre fermitatea sânilor

Sânii sunt o parte extrem de importantă a identităţii fiecărei femei, iar toate femeile şi-a pus, măcar o dată, una dintre următoarele ȋntrebări: De ce mi se lasă sânii? Să port sutien sau nu? Ce ar trebui să fac pentru a preveni lăsarea sânilor? Dacă fac sport, voi avea sânii mai fermi? În jurul acestei părţi anatomice, s-au strâns, de-a lungul vremii, mai multe mituri mai mult sau mai puţin ciudate. Iată cele mai frecvente dintre acestea: Calitatea pielii reprezintă un factor decisiv ȋn acest proces al lăsării sânilor, la fel şi mărimea acestora. Astfel, nişte sâni mai grei, ȋşi vor pierde fermitatea mai repede. De asemenea, flucţuaţiile ȋn greutate, sarcina, ȋnaintarea ȋn vârstă şi implanturile mamare vor influenţa fermitatea sânilor.

Tipurile de incizii utilizate ȋn cadrul intervenţiei de lifting mamar

Iată care sunt tipurile de incizii utilizate ȋn procedura de mastopexie, alături de câteva avantaje şi dezavantaje esenţiale ale fiecăreia: Mastopexia periareolară sau concentrică – tehnica de incizie concentrică Tipul de incizie utilizat este incizia dublu concentrică, fiind asemănătoare unui inel. O porţiune de piele care are forma unui inel va fi excizată de la nivelul mamelonului, inciziile fiind, astfel, limitate doar la această zonă. Incizia concentrică se recomandă ȋn cazul unei ptoze mamare de nivel moderat. Aceasta, dacă  se asociază cu implanturi mamare, va putea oferi rezultate excelente şi ȋn cazul unei ptoze avansate. După ce secţiunea concentrică aerolară a fost excizată, pielea care rămâne se va reataşa prin suturi de areolă, poziţia acesteia fiind ascensionată. Tehnica nu se recomandă ȋn cazul unui lifting al mamelonului mai mare de 2-3 cm. Printre avantajele tehnicii se numără următoarele:

Tehnici chirurgicale utilizate ȋn prezent pentru liftingul sânilor

Lifting complet, tehnici mai mult sau mai puţin invazive, laser, implanturi – iată câteva informaţii despre tehnicile chirugicale utilizate pentru ridicarea sânilor: Procedura de lifting complet În cadrul acestui tip de intervenţie, incizia folosită este un T inversat, ȋn jurul areolei, care coboară spre pliul inframamar, prelungindu-se apoi lateral, de-a lungul acestuia. Lifting-ul complet se foloseşte ȋn cazul femeilor cu ptoză mamară severă, fiind cea mai des utilizată tehnică, dar şi cea mai invazivă, cu cele mai extensive incizii şi excizii de tegument. De multe ori, lifting-ul complet se va realiza ȋn combinaţie cu mamoplastia de reducţie. Metoda este una tradiţională şi permite efectuarea celor mai ample modificări prin intermediul celor trei incizii.

Rezultatele operaţiei de lifting mamar şi interacţiuni ale intervenţiei. Efecte secundare şi sfaturi postoperatorii

Iată cele mai importante instrucţiuni pentru perioada postoperatorie, ȋn cazul unui lifting mamar. De asemenea, mai jos vei găsi şi informaţii despre posibilele efecte secundare sau interacţiuni ale mastopexiei, alături de rezultatele intervenţiei chirurgicale. Sfaturi şi instrucţiuni după intervenţia de lifting mamar Timp de o săptămână după operaţie, pacientei i se va administra un tratament medicamentos calmant, iar echimozele şi tumefacţiile vor fi prezente timp de aproximativ 2-3 săptămâni. Chiar după operaţie vor fi aplicate tuburi de drenaj ȋn vederea prevenirii acumulării de seroame şi hematoame. Se va aplica un bandaj sau o bustieră medicală compresivă pentru fixarea şi pentru menţinerea poziţiei sânilor şi a mamelonului ȋn poziţia corectă după intervenţia chirurgicală şi pentru ȋmpiedicarea unei tumefieri ȋn exces timp de câteva săptămâni. Suturile neabsorbabile se vor putea ȋndepărta după 2-3 săptămâni.

Ptoza mamară şi remodelarea sânilor. Candidata ideală pentru o mastopexie (lifting mamar)

Liftingul sânilor face parte din intervenţiile de remodelare a sânilor, fiind o operaţie electivă ce se poate realiza cu sau fără introducerea implanturilor mamare, poate fi bilaterală sau unilaterală. Iată informaţiile esenţiale despre ptoza mamară, remodelarea sânilor şi despre candidata ideală pentru o intervenţie de mastopexie: Ptoza mamară Ptoza mamară sau sânii căzuţi desemnează fenomenul natural care necesită ridicarea sânilor. Aceasta apare datorită modificărilor de la nivelul ȋnvelişului tegumentar, ȋnveliş care devine mai mare decât volumul glandelor mamare. Lăsarea sânilor implică scăderea elasticităţii pielii, ȋntinderea ţesutului tegumentar şi micşorarea volumului glandei mamare. În funcţie de poziţia areolei, comparativ cu stern şi pliul inframamar, există trei grade de ptoză mamară:

Motive şi beneficii ale reducţiei mamare

Sânii pot fi foarte voluminoşi din motive genetice, motive care ţin de constituţie sau din cauza unor modificări hormonale, devenind, cu timpul, o povară pentru psihicul şi fizicul unei femei. Prin mamoplastia de reducţie se realizează reducerea sânului şi ridicarea sa, în cazul în care acesta este căzut şi hipertrofic, operaţia având drept rezultat un aspect natural al acestuia. Când reprezintă micşorarea sânilor o necesitate ? Condiţia sânilor hipertrofici se referă la dezvoltarea în exces a volumului ţesutului mamar, fără înmulţirea celulelor sale. Acest lucru se poate întâmpla din cauza acumulării de kilograme în plus , din cauze genetice sau patologice , fie ca urmare a unei alimentaţii nepotrivite . Din această cauză, pot apărea o mulţime de neajunsuri ce afectează, de regulă, desfăşurarea activităţii zilnice. Astfel, îşi fac simţită prezenţa migrenele, durerile de gât şi de coloană, eroziunile tegumentare, jene, reţineri la nivel social, incapacitatea practicări...

Când este necesar un lifting mamar? Aspectele intervenţiei de mastopexie

Liftingul mamar sau mastopexia reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru un estetician, având scopul îmbunătăţirii aspectului şi a formei sânilor lăsaţi sau căzuţi. Extrem de preocupate de frumuseţea sânilor lor, femeile apelează de multe ori la această procedură chirurgicală de îndepărtare a defectelor apărute de-a lungul timpului din varii cauze. Există, însă, câteva aspecte de o importanţă majoră care trebuie luate în considerare în vederea alegerii unei astfel de intervenţii chirurgicale. Sânii ptotici sau căzuţi reprezintă un real motiv de suferinţă şi de îngrijorare în ceea ce priveşte confortul estetic şi sufletesc al multor femei. Intervenţia de corectare a sânilor căzuţi are drept scop ridicarea lor pe torace la nivelul natural estetic şi, deopotrivă, modificarea formei lor, repoziţionarea mamelonului şi areolei, precum şi simetria acestora. Liftingul mamar se face cu preţul unor cicatrici vizibile cât mai puţin posibil. În general, există trei gr...