Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta reductie mamara

4 lucruri de luat în considerare înainte de intervenţia de reducere a sânilor

Din ce în ce mai multe femei apelează la intervenţia de reducţie mamară, astfel acestea putând ajunge să se simtă confortabil în propria piele din mai multe cauze. Între anii 1997 şi 2013 numărul procedurilor pentru micşorarea sânilor a crescut cu un procentaj de 157%, potrivit American Society for Aesthetic Plastic Surgery.   Dr. Daniel Maman, chirurg esthetician şi profesor la Mount Sinai School of Medicine din New York, este de părere că aceasta este o dovadă a faptului că femile devin tot mai informate cu privire la opţiunile pe care le au privind îmbunătăţirea imaginii şi a stării de sănătate. Maman recomandă 4 lucruri esenţiale pe care orice femeie care ia în considerare posibilitatea efectuării unei reduceri mamare ar trebui să le aibă în vedere.

Pregătirea preoperatorie şi perioada de recuperare după intervenţia de reducţie mamară

Iată care sunt recomandările preoperatorii pentru o mamoplastie şi cele privind perioada de recuperare, în urma operaţiei: Sfaturi şi recomandări preoperatorii pentru intervenţia de micşorare a sânilor Înainte de efectuarea unei intervenţii de mamoreducţie, este necesar ca pacientele să ia la cunoştinţă câteva măsuri. În cazul în care pacienta este o persoană supraponderală, medicul estetician îi va recomanda acesteia o scădere în greutate prin intermediul unei diete alimentare. Acest lucru este necesar în vederea unei aprecieri corecte a proporţionalităţii dimensiunilor sorporale şi, totodată, a mărimii reale a sânilor. De asemenea, pierderea kilogramelor în plus este necesară pentru a putea fi avitată o oarecare „relaxare” a sânilor, în cazul în care scăderea în greutate s-ar produce ulterior procedurii de reducţie mamară.

Riscuri, complicaţii şi efecte ale intervenţiei de micșorare a sânilor

Numită și mamoplastie de reducție, procedura de micșorare a sânilor aduce beneficii importante persoanelor care apelează la această intervenție. Alături de numeroasele plusuri sunt însă niște aspecte de precauție, posibilele riscuri şi complicaţii ale unei operaţii de micşorare a sânilor. Dorim să vă prezentăm informaţii despre această procedura pentru potențialii candidați. Complicaţii posibile şi riscuri ale unei mamoplastii Riscurile generale care sunt asociate operaţiei de reducţie mamară includ: Infecţii Hemoragii Reacţii adverse la anestezie Apariţia unor cheaguri de sânge Hematoame Riscurile specifice intervenţiei de reducţie mamară sunt de natură fizică şi estetică şi includ următoarele:

Tehnici chirurgicale de reducţie mamară: tipul inciziilor, avantaje şi dezavantaje

Există trei tehnici chirurgicale de reducere a volumului mamar , fiecare cu avantajele şi dezavantajele sale. Iată care sunt acestea: Tehnica tradiţională de reducţie a sânilor Aceasta reprezintă o metodă foarte eficientă de reducere a volumui mamar, fiind potrivită, în special, pentru femeile care prezintă un exces glandular mai mare decât excesul adipos (cazul femeilor foarte slabe, al celor care au ajuns la menopauză şi al celor care au un ţesut mamar extern foarte dens). Metoda tradiţională este cel mai frecvent utilizată, deşi este cea mai invazivă. Tehnica are foarte multe avantaje, permiţând excizia unui volum mare mare de tegument şi ţesut mamar. Inciziile Inciziile acestei tehnici de reducţie mamară urmează tiparul unui T inversat care încercuieşte areola. Cele trei incizii sunt dispuse periareolar, extinzându-se descendent până în şanţul submamar, urmând curba pliului sânului. Dimensiunea cicatricii orizontale este redusă în vederea evitării îngroşărilor şi a pl...

Motive şi beneficii ale reducţiei mamare

Sânii pot fi foarte voluminoşi din motive genetice, motive care ţin de constituţie sau din cauza unor modificări hormonale, devenind, cu timpul, o povară pentru psihicul şi fizicul unei femei. Prin mamoplastia de reducţie se realizează reducerea sânului şi ridicarea sa, în cazul în care acesta este căzut şi hipertrofic, operaţia având drept rezultat un aspect natural al acestuia. Când reprezintă micşorarea sânilor o necesitate ? Condiţia sânilor hipertrofici se referă la dezvoltarea în exces a volumului ţesutului mamar, fără înmulţirea celulelor sale. Acest lucru se poate întâmpla din cauza acumulării de kilograme în plus , din cauze genetice sau patologice , fie ca urmare a unei alimentaţii nepotrivite . Din această cauză, pot apărea o mulţime de neajunsuri ce afectează, de regulă, desfăşurarea activităţii zilnice. Astfel, îşi fac simţită prezenţa migrenele, durerile de gât şi de coloană, eroziunile tegumentare, jene, reţineri la nivel social, incapacitatea practicări...

Când este necesar un lifting mamar? Aspectele intervenţiei de mastopexie

Liftingul mamar sau mastopexia reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru un estetician, având scopul îmbunătăţirii aspectului şi a formei sânilor lăsaţi sau căzuţi. Extrem de preocupate de frumuseţea sânilor lor, femeile apelează de multe ori la această procedură chirurgicală de îndepărtare a defectelor apărute de-a lungul timpului din varii cauze. Există, însă, câteva aspecte de o importanţă majoră care trebuie luate în considerare în vederea alegerii unei astfel de intervenţii chirurgicale. Sânii ptotici sau căzuţi reprezintă un real motiv de suferinţă şi de îngrijorare în ceea ce priveşte confortul estetic şi sufletesc al multor femei. Intervenţia de corectare a sânilor căzuţi are drept scop ridicarea lor pe torace la nivelul natural estetic şi, deopotrivă, modificarea formei lor, repoziţionarea mamelonului şi areolei, precum şi simetria acestora. Liftingul mamar se face cu preţul unor cicatrici vizibile cât mai puţin posibil. În general, există trei gr...