Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta operatii estetice

Histerectomia poate fi combinată, fără riscuri, cu intervenţia estetică de remodelare a regiunii abdominale inferioare

Femeile care sunt nevoite să apeleze la histerectomie pot opta, în aceeaşi sesiune chirurgicală, şi pentru paniculectomie - remodelarea zonei abdominale inferioare - , fără creşterea riscului pentru posibile complicaţii. Ce este histerectomia? Histerectomia reprezintă eliminarea, pe cale chirurgicală, a uterului, iar, în unele cazuri, odată cu uterul, pot fi îndepărtate trompele uterine şi ovarele. Intervenţia chirurgicală este o procedură electivă, utilizată în cadrul tratamentului diverselor afecţiuni ginecologice care includ: cancer uterin sau de col uterin, hemoragii masive în timpul sarcinii sau a menstruaţiei, prolaps uterin, endometrioză sau adenomioză, durere pelvină cronică.

Utilizarea ţigărilor electronice ar trebui oprită înaintea efectuării unei intervenţii estetice

Fumătorii manifestă riscuri crescute pentru dezvoltarea complicaţiilor, în urma efectuării procedurilor chirurgicale estetice. Este oare posibil ca aceste riscuri să apară şi în cazul utilizatorilor de ţigări electronice? Subiectul utilizării acestora de către pacienţii care îşi doresc intervenţii cosmetice este dezbătut într-o lucrare din luna decembrie a acestui an. Numărul din luna decembrie, 2016, a jurnalului medical oficial al Societăţii Americane a Chirurgilor Plasticieni, Chirurgia Plastică şi Reconstructivă, prezintă, pe îndelete, subiectul legat de utilizarea ţigărilor electronice în cazul persoanelor care îşi doresc intervenţii estetice şi dezbate posibilele complicaţii postoperatorii.

Dezvoltarea excesivă a sânilor la bărbaţi - Ginecomastia: Cauze, simptomatologie şi diagnosticare

Ginecomastia reprezintă dezvoltarea în exces a sânilor, în cazul bărbaţilor, şi poate fi unilaterală şi bilaterală. Iată ce trebuie să ştii despre cauzele, simptomele şi diagnosticarea acesteia: Tipuri de ginecomastie şi cauze Ginecomastia poate fi fiziologică/normală şi patologică. Ginecomastia fiziologică poate apărea după naştere când hormonii mamei stimulează creşterea sânilor la fetiţe şi la băieţi, acest tip de ginocomastie dispărând spontan, fără tratament. Afecţiunea mai poate apărea în perioada pubertăţii la unul sau la ambii sâni, fiind simetrică sau asimetrică şi, de regulă, dispare după circa 3 ani de la apariţie. Ginecomastia fiziologică se mai poate întâlni în cazul bărbaţilor cu vârsta peste 60 de ani, din cauza scăderii nivelului de testosteron şi a înaintării în vârstă şi acumulării de ţesut gras. Ginecomastia patologică are drept cauză dezechilibrul dintre cantitatea de testosteron şi estrogen,  producţia de estrogeni fiind mult prea crescută. ...

Ce trebuie să ştii despre vindecarea după intervenţia de rinoplastie

Remodelarea nasului, una dintre cele mai frecvente intervenţii estetice, este urmată de un întreg proces de vindecare, proces gradual al cărui rezultat final poate fi evaluat abia dupa circa un an, deşi modificările estetice vor fi vizibile în doar câteva săptămâni de la  intervenţie. Iată tot ce ai nevoie să ştii despre perioada de recuperare post-operatorie. Chirurgul estetician poate modifica forma nasului din punct de vedere estetic, îmbunătăţind aspectul acestuia şi fizionomia întregii feţe, dar, de asemenea, în cadrul unei operaţii de rinoplastie, se pot rezolva şi problemele de natură funcţională ale nasului. În timpul perioadei de recuperare post-operatorie, aspectul nasului poate să nu coincidă cu ceea ce pacientul îşi doreşte, procesul de remodelare fiind unul de durată. Pacientul poate observa asimetrii ale nasului, edeme, zone cu sensibilitate redusă sau, din contră, dureroase, însă, toate acestea vor dispărea în urmatoarele săptămâni. Intervenţia chiru...

Când este necesar un lifting mamar? Aspectele intervenţiei de mastopexie

Liftingul mamar sau mastopexia reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru un estetician, având scopul îmbunătăţirii aspectului şi a formei sânilor lăsaţi sau căzuţi. Extrem de preocupate de frumuseţea sânilor lor, femeile apelează de multe ori la această procedură chirurgicală de îndepărtare a defectelor apărute de-a lungul timpului din varii cauze. Există, însă, câteva aspecte de o importanţă majoră care trebuie luate în considerare în vederea alegerii unei astfel de intervenţii chirurgicale. Sânii ptotici sau căzuţi reprezintă un real motiv de suferinţă şi de îngrijorare în ceea ce priveşte confortul estetic şi sufletesc al multor femei. Intervenţia de corectare a sânilor căzuţi are drept scop ridicarea lor pe torace la nivelul natural estetic şi, deopotrivă, modificarea formei lor, repoziţionarea mamelonului şi areolei, precum şi simetria acestora. Liftingul mamar se face cu preţul unor cicatrici vizibile cât mai puţin posibil. În general, există trei gr...

Otoplastia – operația de corecție a urechii externe

Încă din copilărie, ne putem pricopsi cu anumite frustrări, nemulțumiri legalte de aspectul nostru fizic. Creștem cu speranța că, în timp, vom putea modifica ceea ce nu ne satisface pe deplin la noi înșine. Pentru asta, medicii mereu ne spun să așteptăm, să avem răbdare, să sperăm. Toate acestea sfaturi nu sunt suficiente, atunci când trebuie să trăiești zi de zi cu tine însuți, iar ție nu-ți place absolut deloc ceea ce vezi în oglindă. Deși, de cele mai multe ori, corecțiile ar fi insignifiante, gândul că cineva le-ar vedea în felul în care le percepem noi, ne îngrozește de-a dreptul. Cu toate că, pentru unele defecte, precum ar fi diformitățile urechilor , se pot corecta, sau, măcar, masca cu ajutorul trucurilor din domeniul machiajului sau coafatului, aceasta soluție nu este una de durată, așa că trebuie să permanetizăm această corectură ce, evident, e imperios necesară, apelând la o operație la urechi . Astfel se remarcă cea mai des întâlnită operație chirurgicală e...

Implicații psihologice ale chirurgiei estetice

Trecem prin viață și asta ne marchează. Pentru unii dintre noi, majoritatea experiențelor trăite au lăsat urme adânci, vizibile, de care nu suntem prea mândri. Din acest motiv, facem tot ce ne stă în putință pentru a le corecta, sau, cel puțin, pentru a masca acel aspect neplăcut cu care nu ne prea convine să ne afișăm în public. Astfel, într-o primă fază, încercăm toate remediile naturale, leacurile băbești despre care am auzit că au funcționat în alte cazuri asemănătoare. Cu toate acestea însă, oricât de elastică ar fi pielea, după o anumită vârstă, ea nu se mai regenerează la fel de repede precum ne-am dori noi. Ne vedem așadar în fața unei nereușite, căreia cu greu îi putem face față. Abia ajunși în acest punct, ne gândim la chirurgia estetică. Ea este singura în care ne mai punem speranța. Începem a ne documenta și, după multe reprize de muncă de lămurire cu noi înșine, ne facem curaj și consultăm un specialist în chirurgie plastică. Majoritatea dintre noi sunt ...

Micșorarea sânilor

Contrar aparențelor de care ne izbim zilnic în diferitele medii în care activează fiecare dintre noi, sânii mari nu mai reprezintă un deziderat atât de des întâlnit pentru femei. Deși o mare parte a reprezentantelor sexului frumos sunt frustrate din cauza dimensiunii mici a cupei sutienului, femeile mai norocoase, cele dotate, cu care Mama Natură a fost mai darnică, se plâng de aspectele mai puțin plăcute ale unui bust proeminent. Femeile din ultima categoria acuză dureri de spate, de musculatură, precum și deformări accentuate, vizibile la nivelul coloanei. Pe lângă aceste neplăceri, doamnele cu sâni mari se confruntă și cu probleme dermatologice , apărute în urma transpirației abundente din zona sânilor. Pe lângă toate aceste motive, în plan secund, apare și imaginea pe care sunt nevoite să o afișeze zilnic și pentru care sunt judecate și apreciate de către semenii lor. Chirurgie sâni – mamoplastia de reducție Mamoplastia de reducție este acea operație chirurgic...

Evoluția chirurgiei estetice până în prezent

Medicina estetică reprezintă rezultatul unei simbioze perfecte dintre tehnologia din domeniul medical și rafinamentul de care chirurgul plastician dă dovadă atunci când, asemeni unui artist, sculptează ceea ce la final se va adeveri a fi o incontestabilă operă de artă, transformare pentru care pacientul-client îi va rămâne veșnic recunoscător. Chirurgul estetician – artistul din spatele halatului alb Ca medic estetician, nu există satisfacție mai mare decât mulțumirea pe care o vezi în ochii persoanelor ce apelează la tine pentru a le face mici retușuri. Ulterioarele îmbunătățiri le vor conferi paciențlor o viață mai bună, mai împlinită, una în care vor dobândi mai multă încredere în ei înșiși, afișându-se datorită rezultatelor obținute în societate, mediu în care vor fi mândri de imaginea lor și împăcați pentru faptul că în sfârșit au reușit să pună capăt conflictelor interioare cu care se confruntau în clipele în care nu se acceptau pe sine din cauza ”defectelor” apare...

Chirurgia estetica - Schimbarea pe care ti-o doresti...

Orice femeie isi doreste sa arate bine, sa aiba un corp bine sculptat, dar si trasaturi frumoase, precum: sani voluptuosi, un nas mic, dinti perfecti si albi, buze frumoase, etc, insa uneori se intampla ca unele reprezentante ale sexului frumos sa nu fie inzestrate cu anumite calitati fizice. Ca si femeile, si multi barbati sunt ingrijorati de imperfectiunile pe care le au, de micile defecta care afecteaza psihicul fiecarui om. Tehnologia medicala moderna le da o posibilitate prin chirurgia estetica, o metoda benefica, care le ajuta sa se simta, sa devina frumoase. Din dorinta de a arata bine si de a fi multumite de corpul lor tot mai multe femei apeleaza la chirurgia estetica, care presupune  interventie asupra unei anumite parti a corpului pentru a o imbunatati. Chirurgia plastica nu se bazeaza pe o indicatie medicala, ci este dorinta persoanei in cauza. Conform specialistilor, femeile care apeleaza la chirurgia estetica sustin ca principalul motiv pentru care aleg a...