Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta tipuri de interventii

Tehnici chirurgicale utilizate ȋn prezent pentru liftingul sânilor

Lifting complet, tehnici mai mult sau mai puţin invazive, laser, implanturi – iată câteva informaţii despre tehnicile chirugicale utilizate pentru ridicarea sânilor: Procedura de lifting complet În cadrul acestui tip de intervenţie, incizia folosită este un T inversat, ȋn jurul areolei, care coboară spre pliul inframamar, prelungindu-se apoi lateral, de-a lungul acestuia. Lifting-ul complet se foloseşte ȋn cazul femeilor cu ptoză mamară severă, fiind cea mai des utilizată tehnică, dar şi cea mai invazivă, cu cele mai extensive incizii şi excizii de tegument. De multe ori, lifting-ul complet se va realiza ȋn combinaţie cu mamoplastia de reducţie. Metoda este una tradiţională şi permite efectuarea celor mai ample modificări prin intermediul celor trei incizii.