Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2017

Motivul pentru care femeile sunt mai sensibile la durere decât bărbaţii

De-a lungul timpului, s-a crezut că, deşi femeile sunt fiinţe mai delicate şi sensibile, când vine vorba de durere, ele sunt mai rezistente decât bărbaţii. Un studiu a demonstrat că, din contră, femeile au mai mulţi receptori nervoşi, fapt care atrage după sine o sensibilitate mai mare la durere decât cea a bărbaţilor. Studiul a fost publicat în jurnalul medical oficial al Societăţii Americane a Chirurgilor Plasticieni (ASPS), Chirurgia Plastică şi Reconstructivă, şi a studiat cauzele pentru care femeile resimt durerea la o intensitate mai mare spre deosebire de persoanele de sex masculin. Studiul are implicaţii serioase cu o importanţă crescută privind modul în care persoanele de sex feminin trebuie tratate în urma efectuării procedurilor chirurgicale estetice şi a felului în care ar trebui privite durerile cronice ale femeilor.