Sânii tuberoşi reprezintă una dintre cele mai dificile operaţii din cadrul chirurgiei estetice a sânului, constituind o provocare pentru chirurgii plasticieni.
Ce sunt sânii tuberoşi ?
Sânii tuberoşi au baza foarte îngustă şi, de asemenea, un pol inferior nedezvoltat, fiind asemănători unui tub, de unde şi denumirea acestora. Forma lor cilindrică este cauzată de o parte a glandei localizată în areolă. În cele mai multe dintre cazuri, chirurgia estetică permite corectarea acestui tip de anomalie şi a problemelor de natură estetică ce vin odată cu aceasta.
Anomalia sânilor tubulari reprezintă un defect congenital care poate fi prezent atât în cazul femeilor, cât şi în cazul persoanelor de sex masculin. Deşi acest tip de defect fizic este prezent încă de la naştere, el nu poate fi observat în totalitate, decât în perioada pubertăţii, perioadă în care sânii sunt în plină dezvoltare, iar orice anormalitate devine foarte uşor observabilă. Femeile care au sânii tuberoşi au, de regulă, o mărime mică spre medie a acestora, însă nu toate femeile cu sânii mai mici suferă de acest tip de defect fizic.
Pe lângă o mărime mai mică, sânul tuberos are o bază extrem de îngustă şi o formă tubulară. Partea glandei localizată în areolă conduce la un efect de sfârc oarecum pufos. Practic, sfârcul nu este deloc afectat, dar areola poate fi proiectată mult în exterior. Efectul acestor semnalmente va fi o formă tubulară a sânului, caz foarte complex de corectat în chirurgia plastică.
De cele mai multe ori astfel de sâni vor fi, de asemenea, asimetrici atât ca formă, cât şi din punct de vedere al mărimii. Din această cauză, metodele de corecţie pot varia destul de mult pentru un sân, faţă de celălalt. Aspectul pufos al areolei este mult mai vizibil în cazul sânilor tuberoşi de dimensiuni foarte reduse.
Tratamentul sânilor tuberoşi
Acest tip de sâni tind să nu se dezvolte complet, iar, de cele mai multe ori, pacientele care suferă de o astfel de anomalie îşi doresc o augmentare mamară. Pentru o deformare medie este necesar doar un implant mamar, însă în ceea ce priveşte gradele mai avansate ale acestei anomalii, în astfel de cazuri sunt necesare şi alte proceduri estetice de corecţie în vederea obţinerii unui rezultat cît mai bun din punct de vedere estetic.
În cazul în care areola este mult prea proeminentă, procedura de lifting periareolar este cea care poate reduce acest tip de sfârc pufos. Spre deosebire de cazurile prezente la bărbaţi, la femei, ţesutul sânului nu este eliminat, ci doar repoziţionat la forma anatomică normală. Baza îngustă a acestui de tip de sân are drept consecinţă o scurtare a distanţei de la areolă până la baza sânului. O procedură de lifting are capacitatea de a muta areola mai sus, pe sân, astfel încât să centreze poziţia sfârcului pe acesta.
În mod normal, sânii cu aspect tubular s-au tratat doar prin plasarea implanturilor în faţa muşchiului, însă, cu ajutorul unei proceduri adiţionale de lifting periareolar, forma finală a sânilor va fi una mult mai naturală şi va facilita efectuarea eventualelor mamografii necesare de-a lungul timpului. Atât implanturile cu soluţie salină, cât şi cele cu silicon oferă rezultate bune în astfel de cazuri, însă când dimensiunea sânilor este mai mică, implanturile cu gel siliconic vor avea rezultate mult mai bune.
Toate aceste detalii se vor discuta pe larg în timpul consultaţiei cu medicul estetician, analizându-se toate aspectele necesare. Sânii tuberoşi vor implica o evaluare şi o consiliere preoperatorie mult mai elaborate decât în cazurile simple de augmentare mamară.
Comentarii
Trimiteți un comentariu