Temeri comune ale pacienţilor legate de procedurile chirurgicale estetice şi cele mai eficiente modalităţi de a le rezolva (partea a II-a)
După ce în prima parte a acestui articol am discutat despre temerile pacienţilor legate de anestezie, vom continua cu alte nelămuriri care îi împiedică pe aceştia să privească intervenţiile estetice mult mai încrezători. Aşadar, iată mai multe nelămuriri şi temeri pe care le au de regulă pacienţii în legătură cu intervenţiile estetice:
De ce mă simt vinovat în cazul în care îmi doresc o intervenţie estetică de care nu am neapărat nevoie din punct de vedere al sănătăţii?
Este total adevărat că alegerea de a suferi o intervenţie estetică nu este cel mai facil lucru şi luarea unei astfel de decizii nu este deloc uşoară. De regulă, medicii esteticieni au conversaţii extrem de serioase cu pacienţii care decid că doresc o astfel de intervenţie şi îi sfătuiesc pe aceştia să îşi observe propria imagine şi atitudine îndeaproape.
Mai ales în cazul în care un pacient pare că nu este pe deplin sigur de decizia de a suferi o operaţie estetică, medicul îl va sfătui să îşi mai ia o perioadă de timp pentru a se gândi mai mult la acest lucru. Pe de altă parte, pacienţii care se gândesc la astfel de operaţii obsesiv, în fiecare zi în aşa fel încât ideea intervenţiei ajunge să deţină un anumit impact în activităţile zilnice, în relaţiile cu ceilalţi şi mai ales în ceea ce priveşte stima de sine, acestea sunt semne clare că pacientul îşi doreşte cu adevărat intervenţia estetică respectivă. Este extrem de important felul în care încrederea în propria persoană şi stima de sine pot avea efecte asupra calităţii vieţii.
Mi-e teamă că ceva va merge prost.
Ȋn sfârşit, ai ocazia de a trece prin intervenţia estetică mult dorită. Ȋnsă teama începe să se strecoare în mintea ta şi te poate face să-ţi pui întrebări precum „Dacă nu-mi va plăcea rezultatul?” sau „Dacă ceva nu merge cum a fost stabilit şi rezultatul nu va fi unul conform aşteptărilor?”
Astfel de temeri sunt normale. Caracterul permanent al unei intervenţii estetice este deopotrivă unul emoţionant dar în acelaşi timp şi intimidant. Aceste temeri pot fi eliminate doar prin intermediul conversaţiei cu medicul estetician şi prin alegerea unui medic cu o reputaţie bună şi cu experienţă vastă în domeniu. De asemenea, fotografiile înaintea şi după intervenţiile estetice anterioare realizate de medicul respectiv pot clarifica tipul rezultatelor pe care acesta le-a dobândit de-a lungul vremii.
Sfaturi pentru depăşirea temerilor legate de efectuarea intervenţiilor estetice
Majoritatea pacieţilor reuşesc să îşi depăşească anxietatea şi teama provocate de intervenţia estetică pe care şi-o doresc urmând câteva sfaturi pe care ţi le prezentăm mai jos:
- Discută cu alţi pacienţi care au avut intervenţii estetice similare la acelaşi medic estetician.
- Alege un medic care îţi inspiră încredere şi care deţine destulă experienţă în astfel de intervenţii.
- Alege un medic cu care te simţi confortabil şi cu care poţi discuta uşor despre dorinţele şi temerile tale; un medic bun va fi întotdeauna şi un excelent ascultător.
- Documentează-te cât mai mult despre procedura estetică pe care doreşti să o urmezi şi despre riscurile implicate de aceasta.
- Află care sunt modalităţile pentru a avea parte de o recuperare cât mai rapidă şi pentru a reduce drastic posibilitatea riscurilor; de pildă, renunţă la fumat.
- Menţine posibilele riscuri care pot surveni în urma operaţiei în perpectivă; acestea includ cicatricile, de exemplu.
- Nu alege medicii fără o reputaţie bună sau fără destulă experienţă care îţi oferă discount-uri şi preţuri mult sub preţul normal al intervenţiilor estetice; când ceva ni se pare prea bun pentru a fi adevărat, de obicei aşa şi este.
Ce trebuie să ştii despre teamă
Teama nu este un sentiment nociv în cazul în care nu este resimţită într-o manieră extremă care te va opri din a beneficia de intervenţia estetică pe care ţi-ai dorit-o dintotdeauna.
Operaţiile estetice sunt, în general, sigure pentru sănătatea pacienţilor. Un sentiment rezonabil de teamă poate fi perceput chiar şi ca un lucru benefic, mai ales în ceea ce priveşte intervenţiile estetice. Teama te poate încuraja să fi mult mai grijuliu cu alegerea medicului estetician şi poate, de asemenea, conduce la o atenţie sporită vis-a-vis de sfaturile acestuia pre şi post-operatorii pentru obţinerea unui rezultat cât mai aproape de cel dorit.
Pentru orice alte nelămuriri, consultaţi întotdeauna medicul estetician, fiindcă acesta va răspunde oricăror întrebări cu drag şi cu detalii din abundenţă. Succes!
Comentarii
Trimiteți un comentariu