Augmentarea buzelor are drept scop o înfrumuseţare a acestora prin creşterea volumului lor şi prin redefinirea formei. Ereditatea, vârsta sau anumiţi factori legaţi de stilul de viaţă pot contribui foarte mult la subţierea şi la ridarea lor.
Există o multitudine de motive pentru care o augmentare a buzelor ar fi binevenită, iar acestea includ o restaurare a volumului şi a formei buzelor, corectarea colţurilor lăsate ale buzelor, rehidratarea acestora, atenuarea micilor riduri sau redefinirea conturului. Iată câteva informaţii despre toate acestea:
În cadrul consultaţiei iniţiale, medicul estetician va discuta cu pacientele despre opţiunile pe care acestea le au la dispoziţie pentru obţinerea unui rezultat cât mai bun. Candidata perfectă pentru o augmentare a buzelor prezintă una sau mai multe nevoi din cele enumerate mai sus.
Buze mai voluminoase, mai pline
Injectarea substanţelor de umplere direct în buze va avea drept rezultat o creştere instantă a volumului acestora. În funcţie de tipul de substanţă injectat, rezultatele vor avea o durată variind între 10 săptămâni şi 6 luni. Un volum mai mare nu este o caracteristică suficientă pentru nişte buze cu un aspect cât mai frumos, fiind nevoie şi de o formă cât mai naturală a acestora. Astfel, medicul estetician va trebui să aibă în vedere, pe lângă volum, şi proporţia buzelor în relaţie cu restul trăsăturilor faciale.
Corectarea colţurilor lăsate ale buzelor
Foarte multe femei se plâng de faptul că colţurile buzelor lor, odată cu înaintarea în vârstă, devin tot mai lăsate, în special în cazul buzei superioare. În astfel de cazuri, se va injecta acid hialuronic doar în zona cu probleme, adică colţurile buzei, efectul fiind unul de lifting. Unii medici aleg să utilizeze, de asemenea, şi Botox pentru a umple ridurile fine din zona buzelor.
Estomparea liniilor şi a ridurilor fine de deasupra buzelor
Soluţiile injectabile reprezintă ce mai bună soluţie pentru umplerea ridurilor fine verticale de deasupra buzelor. Chirurgul estetician poate sugera pacientelor sale ca injecţiile să fie efectuare doar în zona ridurilor, nu şi în buze. Injecţiile utilizate vor fi cele cu acid hialuronic şi vor estompa ridurile care pornesc de deasupra buzei superioare şi continuă până în zona de sub nas.
Expectanţele legate de procedura de augmentare a buzelor
Pacienta perfectă pentru efectuarea unei astfel de proceduri estetice, ca de altfel a oricărei intervenţii, este aceea care va avea aşteptări realiste în legătură cu rezultatele procedurii. Injecţiile cu acid hialuronic vor avea drept efect nişte rezultate foarte vizibile, însă acestea vor fi doar temporare. Totuşi, substanţele mai vâscoase care rezistă mai mult în interiorul buzelor sunt de evitat, acestea conferind un aspect foarte artificial şi neuniform. De asemenea, trebuie evitate substanţele precum siliconul şi injecţiile permanente, oricât de atrăgătoare ar părea ideea de schimbare permanentă fără nevoie de retuşuri. Există riscul ca, în aceste cazuri, rezultatele să fie unele dezastruoase şi pot oricând surveni complicaţii.
Pacienta trebuie să discute toate nelămuririle cu medicul său estetician, astfel încât să ştie exact la ce să se aştepte de la o astfel de intervenţie, iar alegerile sale să poată fi facute în cunoştinţă de cauză.
Comentarii
Trimiteți un comentariu