Temeri comune ale pacienţilor legate de procedurile chirurgicale estetice şi cele mai eficiente modalităţi de a le rezolva (partea I-a)
Intervenţiile estetice cauzează, de regulă, o bucurie intensă şi emoţii puternice, fiindcă posibilitatea de a alege o astfel de procedură reprezintă pentru pacienţi realizarea unei dorinţe pe care aceştia o au de foarte multă vreme. Alegerea felului în care arăţi şi te simţi înseamnă, practic, preluarea controlului în propriile mâini ale pacientului. Pe de altă parte, odată cu fiecare procedură chirurgicală de ordin estetic apar şi riscurile potenţiale şi totodată teama.
Din această cauză, o mulţime de pacienţi sunt efectiv terifiaţi de diverse temeri. Iată care sunt cele mai comune nelămuriri şi temeri ale pacienţilor înaintea intervenţiilor estetice şi răspunsurile/rezolvările lor:
Ȋn prima parte a acestui articol vom dezbate subiectul temerii de anestezie, deoarece aceasta este una dintre cele mai des întâlnite frici ale pacienţilor: „Ȋmi este teamă de anestezia generală.”
Deşi pacienţii înţeleg că riscurile sunt minime în cazul anesteziei, teama îşi poate face cuib foarte uşor în mintea lor. Anestezia a evoluat extrem de mult în ultimii ani şi există mai multe tipuri de anestezie în prezent.
Tipuri de anestezie
- Anestezia generală constă în pierderea reversibila a conştienţei şi a memoriei evenimentului care are loc, adică intervenţia chirugicală. Acest tip de anestezie poate fi inhalatorie sau intravenoasă. Caracteristicile sunt suprimarea conştienţei, a reflexelor, a senzaţiilor dureroase şi păstrarea funcţiilor vitale (respiraţia şi circulaţia sângelui).
- Anestezia locală presupune pierderea reversibilă a senzaţiei într-o anumită parte a corpului prin administrarea unui anestezic în acea locaţie. Efectul acesteia este limitat şi, deşi nu se va simţi durere în zona tratată, este posibilă resimţirea unei anumite presiuni.
- Anestezia regională reprezintă pierderea reversibilă a senzaţiei şi a mişcării dintr-o anumită regiune a corpului prin blocarea selectivă a unui segment din măduva spinării sau a nervilor periferici din acea regiune. Aceasta blochează durerea pe o suprafaţă mai extinsă a corpului precum un braţ, picior, etc. Anestezia regională implică injectarea de substanţe anestezice locale pentru amorţirea unei regiuni a corpului.
- Anestezia neuraxială include anestezia epidurală şi anestezia care se realizează la nivelul canalului rahidian în coloana vertebrală. Ȋn rahianestezie, soluţia este injecată în aproprierea rădăcinilor nervoase de la nivelul coloanei veretebrale şi va amorţi o porţiune mai mare decât în cazul anesteziei regionale.
Anestezia este o procedură sigură
Ȋn trecut, anestezia era asociată cu numeroase riscuri, însă, în ziua de azi, progresele realizate în domeniul medicinii, tehnologiei şi în dezvoltarea medicamentelor au evoluat considerabil. Pentru siguranţa pacienţilor, medicii anestezişti utilizează un pulsoximetru, aparat cu ajutorul căruia se asigură că pacientul primeşte suficient oxigen în timpul procedurii chirurgicale. Un astfel de dispozitiv ajută medicii să se asigure că tubul de respiraţie utilizat în cadrul anesteziei generale întră în trahee, nu în esofag. Mediciii anestezişti se asigură întotdeauna de prevenţia apariţiei unor reacţii adverse.
Efectele secundare ale anesteziei generale sunt minore
Deseori, pacienţii care se trezesc din anestezie generală pot resimţi următoarele:
- Senzaţie de greaţă
- Durere în gât cauzată de tubul utilizat
- Ameţeală sau confuzie în primele 24 de ore după realizarea intervenţiei chirurgicale
Este posibil să mă trezesc în timpul operaţiei?
Foare multe persoane se tem că se pot trezi în timpul intervenţiei chirugicale, iar filmele de la Hollywood nu au favorizat minimalizarea acestei temeri. Medicii utilizează o mulţime de tehnici pentru prevenţia acestui risc.
Undele cerebrale sunt monitorizate cu atenţie pentru ca medicul să se asigure că pacientul rămâne adormit pe perioada operaţiei. Riscul trezirii în timpul intervenţiei chirurgicale este minor, iar în cazurile rare în care se poate întâmpla un astfel de eveniment, el se va întâmpla înainte de începerea operaţiei sau după finalizarea acesteia.
Mai mult, statistic vorbind, riscurile de deces în timpul anesteziei sunt de 0.11%. Ȋn prezent, anestezia este mai sigură decât a fost vreodată.
Comentarii
Trimiteți un comentariu