Asimetriile mamare reprezintă o temă cu subiecte vaste care cuprinde asimetriile şanţului de sub sâni, ale areolelor, ale volumului sânilor sau ale poziţiei acestora. Astfel de probleme pot fi prezente singure sau în diverse asociaţii. Iată câteva lucruri esenţiale despre toate acestea:
Majoritatea femeilor au sânii puţin asimetrici, având dimensiunile foarte uşor diferite. Aceasta nu reprezintă o problemă majoră. Însă, există şi cazuri când diferenţele de volum sunt extrem de vizibile sau un sân este mult mai căzut decât celălalt. De asemenea, şanţul inframamar poate fi situat la înălţimi diferite pe torace, în timp ce sânii au volumul asemănător sau diferit.
Astfel de sutuaţii au cauze congenitale (adică sunt prezente de la naştere, devenind evidente doar la pubertate când sânii sunt dezvoltaţi complet), pot apărea în urma alăptării (în cazul în care copilul va prefera unul dintre sâni) sau pot apărea postoperator.
În cazul în care asimetriile mamare apar în urma unor intervenţii estetice, o astfel de situaţie ar putea fi generată de factori care includ:
- Efectuarea unei intervenţii de ridicare sau de micşorare a sânilor
- Proceduri chirurgicale pentru mărirea sânilor
- Situaţii de o severitate mai mare, cum ar fi rezecţia unor tumori aflate în stadii incipiente, pentru care s-a ales, apoi, un tratament conservator
Pentru astfel de probleme cu cauze postoperatorii, trebuie avut în vedere faptul că, de cele mai multe ori, între cei 2 sâni vor exista mici diferenţe, fiindcă simetria perfectă este, practic, imposibil de atins şi nu există nici în mod natural. Astfel, este important de ştiut că gradele minore ale asimetriilor sunt tolerabile de către pacientele care sunt bine informate şi care au aşteptări realiste.
Însă, în cazul în care asimetriile sunt foarte mari şi nu pot fi acceptate, se pot alege variente diferite de tratament, în funcţie de situaţia care a generat problema respectivă:
- Dacă a fost vorba de o augmentare mamară realizată în prealabil, se va schimba volumuml implanturilor sau poziţia acestora.
- Dacă a fost vorba de un lifting mamar realizat în prealabil, se va efectua o ridicare suplimentară a sânului mai căzut.
- Dacă s-a practicat o reducţie mamară în prealabil, se va alege excizia sau liposucţia volumului suplimentar al sânului mai mare.
- În cazul pacientelor cu rezecţii parţiale ale sânului, se poate practica transferul de grăsime sau de ţesuturi din vecinătatea sânului.
- Poziţia, forma şi mărimea areolelor se poate corecta, în orice situaţie.
În cazurile în care asimetriile sunt prezente în mod natural şi nu ca urmare a unor intervenţii realizate în prealabil, tratamentele se vor stabili în funcţie de tipul problemelor care trebuie corectate:
- Sânii mici sau medii fără ptoză, dar care au un volum diferit: dacă pacienta doreşte mărirea lor, se realizează augmentarea cu implanturi de mărimi diferite, iar dacă pacienta nu doreşte mărirea, se va exciza o parte a sânului mai mare.
- Sânii mici sau medii care au grade diferite de ptoză: se va practica liftingul sânilor, până aceştia ajung la acelaşi nivel, lifting asociat sau nu cu mărire.
- Sânii mari cu volum diferit, dar fără ptoză: se va scoate excesul din sânul de dimensiune mai mare sau se vor micşora ambii sâni.
- Sânii mari cu volum diferit şi căzuţi: se va scoate excesul din sânul de dimensiune mai mare sau se vor micşora ambii sâni şi se va efectua şi un lifting pentru a aduce sânii la acelaşi nivel.
- Sânii tubulari/tuberoşi, asimetrici: se vor mări ambii sâni, utilizându-se implanturi cu volum diferit sau egal, se vor micşora areolele, se va redistribui glanda mamară pentru o acoperire a implanturilor şi se va coborî şanţul infrmamar.
Aceste cazuri de asimetrii nu sunt singurele posibile, însă sunt cel mai des întâlnite. Toate situaţiile se vor evalua extrem de amănunţit pentru o stabilire a scopurilor intervenţiei şi a modalităţii de abordare a intervenţiei chirurgicale prin care se pot atinge rezultatele dorite. Unele cazuri se pot rezolva cu uşurinţă, altele fiind mai complexe, însă, în majoritatea situaţiilor, există şansa ca rezultatele să fie pe măsura aşteptărilor.
Pentru mai multe detalii si poze despre interventii click aici.
Comentarii
Trimiteți un comentariu