Este indicat sau nu să apelez la rinoplastie ? – Aceasta este întrebarea cu care se confruntă majoritatea adolescenţilor sau a parinţilor acelor tineri care au nevoie de o astfel de intervenţie chirurgicală.
Estetica feţei – o problemă personală şi emoţională complexă
În cazul în care un nas deformat ne creează probleme legate de încrederea în sine sau chiar probleme de sănătate, este foarte important să ştim că, în prezent, se poate face ceva în această privinţă. Pentru o mare parte din adolescenţi, modificarea aspectului fizic poate atrage după sine o nouă atitudine şi o îmbunătăţire a imaginii de sine, chiar o nouă perspectivă asupra vieţii.
În prezent, datorită tehnologiilor de ultimă oră, la medicul estetician, putem obţine chiar o previzualizare a noii noastre imagini, o simulare înainte de luarea unei decizii finale privind o intervenţie chirurgicală.
Chipul nostru definieşte o primă impresie asupra persoanei care suntem, asupra modului în care ne percep ceilalţi. Un studiu de natură ştiinţifică asupra atractivităţii fizice şi asupra percepţiei sinelui susţine faptul că această atractivitate este o caracteristică esenţială, mai ales pentru perioada adolescenţei. Consolidarea imaginii de sine are loc încă din anii formării adolescentului, în perioada adolescenţei, încrederea în sine şi adaptarea de tip social fiind foarte importante.
Adolescenţii şi chirurgia estetică facială
Rinoplastia reprezintă o procedură estetică de specialitate, prin intermediul căreia medicul cosmetician corectează şi modifică unităţile estetice de la nivelul nasului, scopul operaţiei fiind de a îmbunătăţi profilul pacienţilor în funcţie de dorinţele fiecăruia.
Mai mult, în timpul unei rinoplastii se pot corecta anumite anomalii cauzate de anatomia congenitală, traume sau chiar proceduri estetice anterioare care au dat greş. Pe parcursul unei rinoplastii, pot fi eliminate dificultăţile de respiraţie sau sinuzita, în cazul pacienţilor care prezintă probleme structurale ce le crează dificultăţi de a respira normal. Pe de altă parte, rinoplastia poate avea drept scop şi maximizarea frumuseţii trăsăturilor faciale.
În ceea ce priveşte problematica vârstei la care poate fi efectuată o rinoplastie, este indicat ca intervenţia se fie făcută în cazul fetelor de peste 16 ani şi al băieţilor peste 18 ani. Motivul este că, după aceste intervale, oasele nazale ajung la maturitate, iar operaţia nu prezintă riscuri în acest sens.
Pe de altă parte, mai importantă decât maturitatea fizică este vârsta la care adolescenţii devin capabili să ia decizii importante pentru viaţa lor. Din acest motiv, medicii esteticieni studiază, în cadrul consultaţiilor, şi nivelul de maturitate al pacienţilor, alături de motivaţia acestora privind alegerea unei intervenţii estetice. Comunicarea chirurg-pacient este extrem de importantă în tot acest proces al alegerii unei operaţii de tip estetic. Un chirug ideal va avea răspunsurile la toate întrebările şi nelămuririle pacientului privind operaţia şi rezultatele posibile ale acesteia.
Este important ca tinerii pacienţi să reţină faptul că, după operaţie, timp de 14 zile, va fi recomandată evitarea activităţilor solicitante care ar putea creşte tensiunea arterială, conducând la favorizarea sângerărilor. În cazul pacienţilor care poartă ochelari, timp de 6-7 săptămâni, va fi contraindicată purtarea acestora, nefiind recomandată sprijinirea lor pe piramida nazală. Nasul pacientului operat va rămâne sensibil timp de 21 de zile, având un aspect natural după circa 2 luni. Aspectul final şi definitiv se va putea observa după o perioadă de un an de la realizarea intervenţiei chirugicale.
Comentarii
Trimiteți un comentariu